Formarea poporului roman. Concluzii

Despre formare poporului român sunt două teme principale: tema românească arată formare poporului român la nordul Dunării, cu excluderea neechivocă a formării poporului român şi la sud de Dunăre, şi tema roeslleriană, cu formare poporului român la sud de Dunăre, urmată de migrare spre nord, după apariţia ungurilor.
În realitate, poporul român s-a format pe axa Dunării, în stânga şi în dreapta sa.
 Formarea poporului roman cuprinde următoarele etape:
a.  168 îHr - 180 dHr.
Primii care intră în contact cu latinii sunt înaintaşii aromânilor - grămuşteni, pindeni şi fătşeloţi, în urma cuceririi Macedoniei din 168 îHr. Influenţa romană urcă spre Dunăre, spre regatul odris, şi spre viitoarea Moesia. Dacă Burebista include Moesia în vastul său imperiu, Regatul ordis se află sub influenţa directă a Imperiului roman,regii ordisi ajutând cu trupe pe Pompei în războiul civil cu Caesar.
Dacă Moesia devine în anul 15 dHr. provincie romană, intrând definitiv în tructura imperială, regii clientelari ordisi rămân la putere până în anul 46 dHr., an în care ultimul rege ordis este ucis, iar romanii îi transformă în provincie.
Cu romanii la Dunăre, influneţa creşte şi la nordul Dunării, în special în zonele de margine - Banat, Pannonia, parte ocupată de yazigi, şi zona regatului dac.
Romanizarea explodează după cucerirea regatului dac şi crearea provinciilor dacice - 106 dHr, cu influenţarea, scăzută însă, datorită reticenţelor triburilor tracice din nordul imperiului - dacii mari, costobocii, carpii.
Prima perioadă încetează cu sfârşitul războaielor marcomanice în urma cărora ultimele triburi tracice sunt înfrânte şi nevoite să accepte dominaţia romană, în calitate de clienţi, sau mai mult. Costobocii sunt mutaţi în parte în bazinul transilvan, dacii mari sunt mutaţi din vecinătatea Pannoniei spre nord-est, spre Carpaţii Păduroşi, iar carpii intră în relaţii clientelare.Dintre cele trei mari triburi, doar carpii nu îşi vor accepta soarta, devenind din ce în ce mai ostili. Cu toate acestea, influenţa romană se accentuează.
b. 180 dHr. - 602 dHr.
Este perioada de cristalizare şi definitivare a poporului român. Baza o reprezintă, fără echivoc, populaţia tracică, indiferent de nume sau elemente lingvistice particulare, ce se va romaniza accentuat, iniţial copiind principiile romane, structura sa socială şi considerându-se pe deplin cetăţeni romani. Sunt semnificativi împăraţii Maximinus Thrax - general sărman, semibarbar, ce nu cunoaştea perfect limba latină, fără să fi fost vreodată la Roma, dar în special Decius care, deşi s-a născut în zona Sirmium, leagănul românilor timoceni de astăzi, este patrician, senator, guvernator al Moesiei şi prefect al Romei. Fervent apărător al romanităţii, reformează statul roman exact în scopul readucerii vechilor principii romane.
Ulterior populaţia capătă valenţe proprii, de popor diferit de cel roman, dar cu totul romanizat. Cu aceeaşi limbă, cu aceleaşi nume, cu aceeaşi religie, organizare socială şi politică, noii locuitori se consideră diferiţi de romani, străini de Roma însăşi. Ei nu mai sunt ataşaţi de Roma, ci sunt ataşaţi de un stat roman, un imperiu ce contestă, tot mai mult, suveranitatea ce izvorăşte de la Roma.
Vorbim aici de Dominat şi Tetrarhie, moment în care vechea republică romană dispare, fiind înlocuită de un alt stat, diferit de Roma. Este un stat nou, neroman, dar în acelaşi timp complet latinizat, lingvistic, social, politic. 
De ce nu sunt romani? În general eşti cea ce te declari a fi. Dicletian se numeşte a fi oriental, Maximian îşi zice Caesar al Galliei, Constantin Chorus este legendarul rege al Britanniei. Iar dintre toţi, cel mai fervent antiroman este Galerius, ce se numeşte pe sine dac, ce vrea să facă un Imperiu Dac, ce tratează extrem de rău pe toţi supuşii romani "aşa cum a tratat Traian pe daci". 
De ce sunt romanizaţi perfect? Însuşi numele lui Galerius, urmaşul unui trac şi al unei dace din nordul Dunării, avea un nume pur roman - Gaius Galerius Valerius Maximianus Augustus. Limba pe care o foloseşte este latină, structura socială adotată este latină, principiile şi întreaga sa carieră este legată de Roma.
Până la fatidicul an 602, conducerea imperială se transferă definitiv spre populaţia tracică. Începând cu Leo I Tracul, dinastia de la Constantinopole este tracică, atât pe linie directă, cât şi prin Justin I, general plecat de la Sirmium. Ultimul împărat trac este Phocas a cărei dorinţă de mărire duce la invazia slavă. Este momentul în care poulaţia este împărţită fiecare continuându-şi viaţa în mod diferit timp de aproape 400 de ani.
Însă anul 602 găseşte populaţia complet romanizată, şi mai mult decât atât, complet conştientă de existenţa ei, motiv pentru care nu este slavizată decât o mică parte.
Câteva elemente care duc la romanizarea completă:
- la nord de Dunăre, pe lângă caracteristicile sociale, politice şi militare - juzii, ducii, sfatul bătrânilor, semnificativ este numele de Dumnezeu unic în terminologia creştină. Pe de-o parte datorită creştinării timpurii, din perioada latină a imperiului, cât şi datorită faptului că se foloseşte denumirea originală - Dominus et Deus, denumire ce se pierde datorită influenţei imperiale, atât în est, cât şi în vest: God - "zeu"- Dumnezeu, Lord - "stăpân", împăratul. Acest lucru apare datorită ruperii de puterea imperială de la Constantinopole după 602. La momentul în care bizantinii reajung la Dunăre, cuvântul este fixat. 
- limba un pic diferită de limba latină oficială: în 587 exista o "limbă băştinaşă" - "torna, torna, fratre", în care lungul "retorna" se scurtează, iarlitera "r" acum modificată, finalmente va dispărea.
- existenaţ unor zone stăpânite de vlahi - noii traci romanizaţi- la sud de Dunăre, care nu dispar deşi se află sub o puternică influenţă slavă  sau grecească. Vorbim de Megali Vlahia, în zona Pindului, dar şi de vlahii de sub comanda Asăneştilor.
c. După 602 dHr.
Poporul român este creat, apar însă particularităţi în funcţie de influenţele locale - slavi, greci, alte popoare migratoare. Nu se poate spune că sunt popoare diferite, ci acelaşi popor, aflat pe teritorii diferite, cu inevitabile particularităţi datorate influenţelor diferite.

Zona de formare. Formarea poporului roman a început inițial într-un areal mare, aproape imens,

arealul acoperit de întreaga seminție tracica. Romanizarea s-a extins treptat de la sud la nord de Dunăre  ca spre anul 300 dHr. să apară conștiința de sine și neaparţinerea la Roma. Ulterior, după 602 dHr. arealul se modifica, pierzându-se Balcanii. Populația tracica nesupusa romanizării este ulterior asimilata populațiilor așezate pe vechea zona tracica.

            Limba. Paradoxal dintre toate populațiile romanizate din Europa, populația tracica a adoptat cel mai bine limba latina, asa încât in acest moment limba romana are cele mai puține influente exterioare. Acest lucru poate da naștere la speculatii referitoare la apropierea evidenta intre limba latina si limba tracica. Sunt speculaţii de tip "Noi nu suntem urmaşii Romei", sau se pune pe tema existenței Imperiului pelasg. În realitate romanizarea şi adoptarea limbii latine nu începe în 106 şi se sfârşeşte odată cu Aurelian, ci începe prin 168 îHr şi continuă nestingherit până se cristalizează propria identitate.

            Societate. Societatea tracilor romanizați este cea mai apropiata și cea mai traditionalista republicana. Dacă toate populațiile romanizate au adoptat alte forme sociale, feudale, tracii au pastrat formele republicii romane: senatul – sfatul batranilor, juzii – conducatorii administrativi, cu puteri judecatoresti, ducii, transformati ulterior in voievozi – conducători militari. Ca uneori voievozii deveneau juzi este o caracteristica republicana, dictatorii.

            Religie. Decius a fost fervent apărător al religiilor romane, Aurelian a introdus monoteismul lui Sol Invictus, Domitian prigoneşte pe creştini, Galerius adoptă  monoteismul dacic, în contradicţie cu creştinii.
             Constantin cel Mare spijină creştinismul şi convoacă Sinodul de la Nicaea. Dar atunci când preoţii dau titlul de Dominus et Deus lui Iisus, este nemulţumit şi îmbrăţişează arianismul.
              Prima Biblie din zonă, a lui Wulfila, scrisă evident pentru goţii, este ariană. Este de neconceput ca goţii să fie arieni, iar populaţia romanizată să adopte religia niceniană, mai ales că întregul imperiu este arian, inclusiv patriarhul de la Constantinopole.
              Acum suntem ortodocşi. Chiar şi acest lucru demonstrează apartenenţa, sau doar influenţa, la nord de Dunăre, a lumii latine.

            Concluzia generala.

            Poporul roman este urmasul poporului tracic, indiferent de numele tribului local – moesi, besii, triballi, dacii, getii, dacii mari, costoboci, carpi, etc. Fondul de baza este tracic, lucru demonstrat de asezarea actuala a poporului roman pe teritoriul fostelor triburi tracice. Este un popor profund latinizat, atat din punct de vedere lingvistic, cat si social, militar, administrativ si politic. Un popor romanizat care isi pastreaza elementele de baza, cantul, portul, traditiile precrestine , peste care se suprapun elementele romanice care favorizeaza dezvoltarea sociala – administratia, conducerea militara si sociala. Un popor care deși isi spune în continuare roman, este denumit de altii trac/blac/vlah.

            Un popor care nu intra prin usa din dos a istoriei, un popor care nu a disparut niciodata, in schimb a adoptat cu bune si mai ales rele viata imperiala romana.