Istoria apocrifa a Romaniei

„În acel timp de chin şi de jale, strălucea peste Olt, în Craiova, un bărbat ales şi vestit şi lăudat prin frumuseţea trupului său, prin virtuţile lui alese şi felurite, prin credinţa către Dumnezeu, dragostea către patrie, îngăduiala către cei asemenea, omenia către cei mai de jos, dreptatea către toţi deopotrivă, prin sinceritatea, statornicia şi dărnicia ce împodobea mult lăudatul său caracter. Acesta era Mihai, banul Craiovii, fiu al lui Pătraşcu-Vv., care, pentru blândeţea cu care cârmui ţara de la 1554 până la 1557, se numeşte cel Bun ”.   Aşa este prezentat prima oară Mihai Cantacuzino poporului român de către Nicolae Bălcescu în a sa lucrare „Românii supt Mihai Voievod Viteazul” . Este lucrarea de bază în toate lucrările istorice ulterioare despre Mihai. Nevoia unui erou al poporului român este atât de mare încât toate descoperirile istorice ulterioare, începând cu originea sa, acţiunile, motivaţia, urmările, terminând cu moartea sunt spuse cu jumătate de gură, ascunse în docu

            În 15 ianuarie 1594 Padişahul Lumii şi calif de la Bagdad , Înălţimea Sa Sultanul Murad al III-lea trece la cele veşnice. Imperiul intră automat într-o perioadă de nelinişte. Conform tradiţiei, sultanul are mulţi fii, toţi legitimi. Până la numirea unui nou sultan, toţi au drept de domnie. Neliniştea este mare, mişcările de culise sunt ample.             Mare vizir este Sinan Paşa, strălucitul general ajuns la o vârstă care îi aducea o experienţă îndelungată. La cei 84 de ani ai săi putea conduce cu succes imperiul în continuare, vasta sa experienţă militară fiind de necontestat.             Trupele otomane conduse de Ferhat Paşa se aflau în Persia, la peste 2000 km de Constantinopole, în cel mai bun caz putând ajunge în marş forţat în aproape un an de zile, perioada putând creşte în lipsă de alimente şi cu persanii în coaste.             Mihai pustieşte Rumelia, Tracia, Serbia şi ajunge la Adrianopole , la distanţă extrem de mică de Constantinopole. Sultanul şi întreaga

           Intrarea lui Mihai în Transilvania şi lupta de la Schellenberg (Şelimbăr) sunt consecinţe ale dezvoltării diferite a relaţiilor internaţionale în Europa de est. Anul 1593, anul începutul acţiunii lui Rudolf al II-lea de extindere a puterii spre est, are alte caracteristici militare şi de interese faţă de anul 1599.             Începând cu Soliman Magnificul şi înfrângerea trupelor otomane din faţa Vienei, Imperiul otoman îşi îndreaptă privirea spre zonele răsăritene. Cucerirea moştenirii arabe este deplină, sultanul devenind şi calif. Singura piatră de hotar rămânea Persia. Aşa încât grosul trupelor otomane se îndreaptă spre est. De acest lucru profită în mod direct habsburgii, declanşând în 1593 un război pe care, însă, nu au capacitatea militară şi financiară să îl conducă. Războiul se transformă treptat într-unul de uzură, prost gestionat. Finalmente este şi cauza decăderii lui Rudolf al II-lea, printre puţinii împăraţi înlocuiţi din funcţie de către familia habsburgică,

Finalul anului 1595 îl găseşte pe Mihai ca stăpânitor în Valahia. Este duce al imperiului, integrat în structura militară a lui Rudolf al II-lea. În continuare însă este doar un locţiitor al lui Sigismund Bathory, suzeranul de jure al Ţării Româneşti. Creaţia artificială gândită şi născută la Praga de curtea imperială habsburgică nu are viaţă lungă. Interesele Poloniei în Moldova nu pot fi uşor de stăpânit. Aşa încât, având în frunte pe cancelarul polonez Jan Zamoiski, oastea poloneză intră în Moldova unde îl instalează pe Eremia Movilă ca domn. Relaţiile Movileştilor cu nobilimea poloneză sunt extrem de strânse. Datorită numeroaselor căsătorii, Movileştii fac parte din şleahta polonă ca demni reprezentanţi. Aşezarea loc ca stăpânitori este în realitate un prim pas în încercare Republicii aristocratice poloneze de încorporare a teritoriului Moldovei. Lui Eremia Movilă i se recunoaşte dreptul ereditar de stăpânire ca fief propriu şi nu ca domn ales de ţară. În cazul în care nu este un

           Momentul ales de Mihai pentru aventura sa imperială este extrem de favorabil. Imperiul otoman se afla în luptă pe două fronturi. Pe de-o parte se afla în conflict cu habsburgii, însă războiul intens era cu statul persan. Deoarece in 1593 trupele otomane câştigaseră câteva lupte cu trupele imperiale, războiul se transformase treptat într-unul de uzură şi de mică intensitate. Aşa încât sultanul Murad al III-lea acceptă începerea unei campanii împotriva Persiei, stat ce ameninţa din ce în ce mai viguros posesiunile arabe ale imperiului.             La momentul începerii aventurii, în fruntea statului ca mare vizir se afla Sinan Paşa . Născut albanez , este recrutat ienicer unde dă dovadă de o capacitate militară extraordinară. Veteran al tuturor campaniilor lui Soliman Magnificul, este numit guvernator al Egiptului în 1569, cuceritor al Yemenului 1571 si Tunisului 1574. În momentul în care Murad al III-lea hotărăşte atacul asupra Persiei, cel mai potrivit este generalul ajuns

           Istoriografia românească prezintă actul unirii de la 1600 ca o acţiune singulară, temerară şi neechivocă a lui Mihai Viteazul. Realitatea documentară este diferită de prezentarea românească în termenii fundamentali: unirea nu a fost creaţia lui Mihai, ci o mişcare politică aparţinând habsburgilor.             La sfârşitul secolului XVI familia Habsburg domina Europa. Unit până la Carol Quintul ,   imperiul este împărţit de acesta în 1556 prin renunţarea la coroana imperială în favoarea fratelui său Ferdinand I, astfel încât din acel moment coroana imperială germană şi coroana regală spaniolă sunt definitiv separate, Carol Quintul păstrând pentru el şi urmaşii săi ţinuturile bogate şi concrete – Flandra, Burgundia şi vastul imperiu spaniol, cedând iluzoriile coroane ale Sfântului Imperiu German şi Regatului Ungariei, Croaţiei şi Slavoniei, ale micuţului Regat al Boemiei.             În 1576 Rudolf al II-lea, nepotul lui Ferdinand I, este încoronat Împărat German. Deşi avea nu

            Pentru a putea înţelege epopeea declanşată de Mihai, trebuie să prezentăm familia din care face parte.   Mihai este fiul nelegitim al Teodorei Cantacuzino, tatăl său fiind necunoscut, un bogat comerciant grec. La data naşterii lui Mihai, Teodora Cantacuzino este văduvă. Face parte din puternica şi strălucita familie Cantacuzino, considerată în perioada Imperiului bizantin cu nimic mai prejos de Paleologi, ultimii basilei. Doi membrii ai familiei reuşesc să aşeze pe umeri hlamida imperială. Ioan al VI-lea Cantacuzino , mare domestic, conducătorul de facto al imperiului, şi Matei Cantacuzino, fiul acestuia. În momentul căderii Constantinopolelui familia Cantacuzino se găseşte pe una dintre ultimele corăbii care fug din cetate.             Şocul pierderii Constantinopolelui se disipează rapid. Păstrându-şi influenţa, în special comercială, îşi reconfigurează traseul şi se aşează statornic în ţările române. Aici fac comerţ, construind averi impresionante. În cele din urma famil

          Istoriografia românească consideră atacul balcanic şi acţiunea de la Bucureşti ca o reală declaraţie de independenţă a poporului român faţă de Înalta Poartă. Ca începutul unei mişcări ce a culminat cu unirea tuturor celor trei ţări româneşti săvârşită în anul 1600. Iar acest fapt a fost perceput nu numai de istoriografia oficială, ci şi de întreaga pleiadă de bloggeri. Legenda lui Mihai Viteazul este mult prea puternică pentru  a se accepta realitatea.             Însă…             Relaţia dintre Imperiul Otoman şi finanţele greceşti şi levantine este una cu totul specială. Dacă este să caracterizăm administraţia otomană într-un cuvânt, acesta este inexistenţa . Imperiul otoman este eminamente războinic. Pentru administrarea şi dezvoltarea sa, sultanul nu creează o categorie aparte de personal, cel administrativ, ci foloseşte finanţele greceşti în acest scop. Împrumută de la ei cantitatea de bani necesară desfăşurării campaniilor militare, ulterior creditorii având dreptul d