Istoria apocrifa a Romaniei

Pe data de 22 iulie 2011 canalele media internaţionale au explodat. Un puternic atentat la Oslo , urmat de o serie de atacuri armate asupra unei tabele de vară politice. Ştirea a înmărmurit opinia publică internaţională. Care a fost primul gând al tuturor? Atacul a fost efectuat de extremiştii islamişti. Poate cineva să conteste că noi toţi am crezut că de vină sunt arabii? Întrebarea noastră a fost de ce? , şi nicidecum cine? Noi ştiam că vinovaţi sunt arabii. Adevărul arată faţa hâdă a noastră, a europenilor. Asasinul este Andres Breivik. Tatăl natural este diplomat. Tatăl ce l-a crescut este ofiţer al armatei norvegiene. Absolvă Şcoala de Comerţ de la Oslo. Descris de foştii colegi în termeni excelenţi, la fel şi de foştii colegi de muncă. Excelent antreprenor, dezvoltă personal o firmă de succes ce îi aduce venituri substanţiale. Pasionat de World of Warcraft, de cultură şi ştiinţă. Cu ceva tendinţe exprimate de respingere a arabilor, puţin xenofob, cu convingeri puternice de

          Dacă lui Andre Marlaux, atunci când organiza şi  comanda escadrila de avioane republicane în Războiul civil spaniol,  i s-ar fi spus că, în realitate, comunismul este un distrugător al societăţii, ar fi scos pistolul şi ar fi tras. În 1940 îşi revizuieşte fundamental atitudinea, iar în 1945 luptă din răsputeri şi câştigă lupta împotriva Partidului Comunist Francez. Doi ani mai târziu se alătură lui Charles de Gaulle şi pune bazele ideologice ale mişcării "Rassemblement du Peuple Français" (R.P.F.), devenind un membru de seamă al politicii franceze.             Din comunist convins se transformă în conservator convins, adept al unei politici de uniformizare a societăţii, de impunere a spiritului francez, dar nu prin mijloace pur democratice, ci prin incluziunea agresivă a statului în toate aspectele vieţii, începând cu economia şi terminând cu viaţa culturală.             Totul se termină abrupt în mai 1968. Tinerii studenţi francezi, născuţi după terminarea războiu

               Când Nicolae Coci trece Dunărea să se agonisească în Valahia, nu avea să se gândească că este tată de basileu. Aromân din Epir, arbănaşi   după denumirea vremurilor, se stabileşte iniţial la Arbănaşi(Poroişte), cunoscută localitate a valahilor sud dunăreni. Familia sa este o familie nici săracă, nici bogată, cu dorinţă mare de căpătuială. Este de la sine înţeles că se alătură necondiţionat numeroaselor familii venite din sud, indiferent dacă sunt marile familii ale romeilor, din care Cantacuzinii strălucesc, sau ale valahilor.             Unul dintre fii săi este Lupu Coci, tânăr inteligent şi la fel de dornic de căpătuială. Ajuns la vârsta la cer era necesar să îşi facă un viitor, tânărul Lupu Coci se „împământeneşte” solid prin căsătoria cu Teodosia, fiica marelui vornic al Ţării de Jos, boierul pământean Costea Bucioc.   Se înrudeşte prin alianţă astfel şi cu familia Cantacuzinilor prin Iordache Cantacuzino.             Aceste legături de familie îi creează posibil

            Când în 1453 Constantin al XI-lea Paleologul moare cu sabia în mână, este sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit. Însă acest sfârşit este acceptat mult mai târziu. În acele momente grele, romeii nu consideră că sfârşitul imperiului s-a apropiat. În 1204 Constantinopolele fusese cucerit de trupele cruciaţilor, cerându-se Imperiul Latin. În acele momente, curtea imperială fuge la Niceea, formându-se Imperiul Nicenian ce reuşeşte să recucerească cetatea şi, astfel, să restabilească puterea imperială. Şi cu 200 de ani mai târziu, curtea imperială consideră că, în situaţia unei înfrângeri iminente, se pot refugia, pot crea un imperiu în exil şi recuceri ulterior Constantinopolele. Cu toate sfaturile curţii,  Constantin al XI-lea Paleologul hotărăşte să rămână în cetate şi să lupte până la sfârşit. Mai mult decât atât, pierderea cetăţii de către dinastia Anghelos a dus şi la pierderea drepturilor imperiale, iar Constantin XI-lea Paleologul nu doreşte să se întâmple acelaşi lucru ş

              În anul 1453 trupele otomane ale lui Mehmed al II-lea Fatih atacă pentru ultima oară zidurile capitalei lui Constantin cel Mare. Ultima rămăşiţă a imperiului, inima de unde a început să bată creştinismul, este cucerită. Constantin al XI-lea Paleologul moare cu sabia în mână. Este o moarte eroică, demnă de un împărat roman, dar tragică. Imperiul creat de Caesar se năruie sub loviturile ienicerilor. Purpura imperială este amestecată cu sângele plebeilor. Sfânta Sofia, catedrala lui Constantin cel Mare, este transformată în moschee, Imperiul Bizantin dispare definitiv.             Cucerirea Constantinopolelui pare a fi sfârşitul imperiului. Întreaga moştenire este distrusă, Mehmed al II-lea Fatih nepreluând de la bizantini nimic, în conformitate cu tradiţia islamică – tot ceea ce este corect s-a spus, tradiţia noastră este corectă, restul trebuie înlăturat. Aşa încât ienicerii trec prin foc şi sabie Constantinopolele, cu excepţia palatului imperial, păstrat ca reşedinţă a su

A inviat?

 Tracii nu au format niciodată un popor. Cu atât mai puţin un stat. Însă, fiind înrudiţi în mod direct, au avut aceleaşi caracteristici constitutive în decursul multor sute, poate mii de ani. Asemănările sunt multiple şi în toate aspectele constitutive, diferenţierile apărând în decursul dezvoltării lor. În mod direct deosebirile au apărut prin dezvoltarea diferită în decursul istoriei a diferitelor societăţi tracice. Dezvoltarea societăţii tracice s-a produs diferit în special datorită teritoriului imens ocupat. Ramurile tracilor sunt prezentate ca fiind popoare diferite în special datorită diferenţelor existente între acestea. Asemănările sunt multiple, însă transformările ulterioare creează exact impresia mai multor popoare, subiecte de discuţii şi dispută aprigă. Asemănările Din punct de vedere social , putem prezenta o societate poligamă, structurată pe familii mari, înrudite, ce constituie un trib de mici, ulterior de mari dimensiuni. Conducerea aparţinea bărbaţilor în vârstă,

             De la început trebuie remarcat faptul că poporul trac a fost şi, din nefericire, este supus unor puternice ambiguităţi istorice. Încă de la momentul cercetării istorice aprofundate, amprenta politicului a apăsat fatalmente şi asupra tracilor. Aşa încât în acest moment este necesară o nouă configurare a istoriei cu privire trecutul şi faptele acestora.             Înainte de a începe să prezint câteva idei despre Thracia, anunţ câteva puncte despre rândurile ce urmează.             Primo – Nu sunt, nu anunţ şi nu cer să fiu considerat un istoric. Rândurile de faţă sunt scrise de o persoană pasionată şi atât a istoriei.             Secundo – Lucrarea de faţă nu este o lucrare ştiinţifică, nu poate fi folosită ca sursă în alte lucrări. Este pur şi simplu o lucrare profană, opinia unei persoane care însă poate fi folosită ca punct de plecare într-o eventuală discuţie.             Terto – Lucrarea s-a născut din dorinţa de a prezenta anumite puncte de vedere personale referi

Astazi este ziua printesei mele. Implineste 6 ani. La multi ani Iodeea!

               Anul 602 dHr. Reprezintă momentul de cotitură în istoriografia acestei părţi a Europei. Decizia generalului Flavius Focas de a pleca în fruntea trupelor conduse de el din regiunea Sirmium pentru ocuparea tronului imperial de la Constantinopole dă posibilitatea slavilor de a trece Dunărea la sud şi de a şe aşeza în zona Balcanilor. Imperiul Roman dispare, el transformându-se în Imperiul Bizantin grecesc. În doar câţiva ani, latinii, conducătorii imperiului, îşi pierd influenţa darorită pierderii legiunilor de la Sirmium. Limba latină este înlocuită cu limba grecească, iar latinii conducători sunt înlocuiţi cu grecii.             Această rupere în structura imperiului duce la cimentarea unei conştiinţe pseudonaţionale, în special din partea grecilor. Ceilalţi primesc o identitate proprie, periorativă, de „păstori”, persoane de categorie inferioară, redeşteptându-se ideea de barbari, denumiţi acum vlahi.             Uluitoarea xenofobie greacă îi fac pe aceştia să elimi