Cine suntem noi, ce vrem şi care este locul nostru, al românilor, în lume În anul 1847, la Biblioteca Regală din Paris, Nicolae Bălcescu şi Alexandru Golescu descoperă portretul lui Mihai Viteazu. Pe loc cei doi tineri hotărâră să plătească o copie cu scopul de a o aduce în Valhia şi de a o prezenta românilor. Portretul avea să devină imaginea de suflet a tuturor românilor, simbol al mândriei na ționale . Aceasta este imagine fidelă a cunoaşterii istoriei poporului român: să povesteşti despre trecutul tău fără nicio informaţie, nici vizuală, nici scrisă. Panteonul [i] român a fost, în decursul timpului, aşezat în aşa fel încât să satisfacă necesităţile politice ale momentului. Cu ridicări şi căderi, dese şi aleatorii, istoria românilor a ajuns să nu fie cunoscută pe deplin de societate, ci doar de istorici. Mai mult decât atât, generaţii diferite au cunoştinţe istorice diferite, intrepretări diferite, nu de puţine ori existând conflicte între generaţii din această cauză.
Postări
Unirea Preliminarii. Imperiul Austro-ungar a fost un stat format din Imperiul Austriac și nobilimea maghiară, în urma numeroaselor revolte ale celor din urmă, dar și a înfrângerii austriece în războiul cu Prusia din anul 1866. În anul 1857, la Budapesta, Franz Josef, împăratul Austriei, este încoronat ca Rege Apostolic al Ungariei, consfințind astfel uniunea austro-ungară. Deși această uniune personală pare a rezolva problemele imperiului, acestea se accentuează deoarece în imperiul este multinațional, aici locuind cehi în Boemia, croați și sârbi în Croația, slovaci și români în Ungaria și ucrainieni și polonezi în Galiția, toate acestea reprezentând părți ale imperiului. Toate aceste popoare sunt supuse coroanei, fără a avea drepturi naționale, cu excepția ungurilor, aceștia din urmă conducând acțiuni de deznaționalizare a popoarelor supuse lor. Tensiunile din imperiu sunt mari, iar ele se vor dezvălui cu ocazia Primulu
Cele trei feţe ale lui Marin Preda
1. Omul de stânga În toamna anului 1940 soseşte la Bucureşti, repartizat de la Şcoala Normală de la Cristur Odorhei, un tânăr miop, deşirat şi lipsit de perspectivă. Ardealul fusese cedat Ungariei. Repartizat la Şcoala Normală, urmează cursurile deşi avea 18 ani, vârstă mare pentru şcoală. Şi, lucrul cel mai important, este lipsit de sprijinul material al familiei. Tatăl său, Tudor Călăraşu, supus vremurilor schimbătoare, este nevoit să ţină de familia sa rămasă acasă, Ilinca şi Saie. Lipsit de bani, îi cere lui Marin Preda să se „arănescă”, să îşi găsească un rost precum cei trei fraţi din Bucureşti, Paraschiv, Gheorghe şi Nilă. Sosirea sa coincide cu perioada tulbure a Mişcării Legionare, aflată la putere alături de Generalul Antonescu. Are contacte puternice cu mişcarea ce era la modă printre tineri, legionarismul, însă nu intră în rândurile acesteia, în primul rând deoarece nu reuşeşte să înţeleagă spiritul legionar, sacri
Lupta de la Slobozia - 17 iulie 1821
Vara anului 1821 este sfârşitul încercări a păturii conducătoare valahe de preluare a puterii politice din mâinile păturii fanariote. Finalul tragic nu este urmat, aşa cum ar fi fost normal, de risipirea tuturor speranţelor, ci de înlăturarea elementului fanariot din viaţa politică a Valahiei şi Moldovei, după 100 de ani de dominaţie. Contextul internaţional. La 22 iunie 1815, după înfrângerea de la Waterloo, Napoleon este nevoit să abdice a doua oară. Legitimismul european reuşeşte astfel să învingă revoluţionarismul francez. Pe ruinele unei Europe sfâşiate de 11 ani de războaie, marile puteri europene, mai puţin Anglia, din ce în ce mai convinsă de rolul ei de mare putere maritimă, cu pieţe de desfacere imense, Rusia, Austria şi Prusia, se hotărăsc să construiască o structură de putere ce avea să stăpânească Europa vreme de decenii. Noua structură, Sfânta Alianţă , stabilită la Viena la 26 septembrie 1815, stabilea, explicit, faptul că niciun me
Sfântul Vasile cel Mare
Înainte de toate, pentru a înţelege mai bine sărbătorile sfinţilor, să spunem o mică poveste. Din toate timpurile şi până astăzi, în fire omului este să sărbătorească, să se veselească de cele lumeşti, dar şi să slujească unui zeu pentru protecţie. Aşa a fost croită lumea şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor. Cu toate acestea, primii creştini nu priveau cu ochi buni sărbătorile. Le considerau păgâne şi aducătoare de păcate, aşa că era mai bine să nu participi la ele pentru a fi ferit de ispită. Spuneau că numai ascetismul putea aduce dumnezeirea şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi erau atât de porniţi, încât hotărâseră că nici măcar nunta nu este pe placul lui Iisus. Tuturor asceţilor li se răspândea cu pilda lui Iisus care participă la nunta din Cana Galilei şi schimbă apa în vin, aşa arătând că nici petrecerea nunţii, nici vinul în sine nu sunt izvorâtor de păcate. Şi aşa a rămas şi după venirea lui Constantin c
Crăciun
Pe 25 decembrie întreaga suflare creştină sărbătoreşte Naşterea Domnului Iisus Hristos. Moment definitoriu, Naşterea Mântuitorului umple de fericire inimile tuturor iubitorilor de Dumnezeu. Curaţi la suflet şi la trup, în prima zi de Crăciun ne îndreptăm spre biserici pentru a ridica imnuri de slavă lui Dumnezeu. Sau nu. Mai sigur nu. În general memoria colectivă este scurtă. Câţiva ani în urmă, câteva decenii, poate un secol, totul pare veşnicie. Privirea nu se ridică mai departe, în vechime unui popor sau a unei civilizaţii. Tot ceea ce este acum pare verosimil şi normal, fără a putea încerca să înţelegem că istoria reprezintă o poveste de viaţă, care în timp a evoluat, s-a transformat, păstrând însă, fără echivoc, elementele fundamentale. Un pic modificate, redenumite, în esenţă rămânând aceleaşi. Mai este un aspect, la fel evitat. Istoria reprezintă, în mod esenţial, prezentarea unei experienţe de viaţă ce se transmit