Adevăratul domnitor: Dan I versus Mircea cel Bătrân.
În 1383 Radu I, principele Valahiei, trece în nefiinţă. În locul său la domnie este înscăunat fiul cel mare, Dan I. Între momentul în care acesta urcă pe tron şi momentul în care trece în nefiinţă trec trei ani. Ani tumultuoşi, plini de lupte între cei doi fraţi bulgari Straţimir şi Şişman, cu presiunea maghiară constantă şi un nou popor năvălitor: otomanii.
Controversa urcării pe tron, cât şi al decesului acestuia, este extrem de importantă deoarece a creat un conflict dus pe mai multe sute de ani între prezumtivii conducători ai Valahiei, conflict ce finalmente a slăbit puterea domnească şi, implict, ţara.
Ce ştim despre cei doi.
Dan I, domn şi voievod al Valahiei începând cu 1383, este fiul lui Radu I cu prima sa soţie, Doamna Ana. Continuă acţiunile tatălui său prin rezistenţa activă la acţiunile Regatului Ungariei şi prin dominaţia din ce în ce mai consistentă la sud de Dunăre prin implicarea activă în conflictul celor doi fraţi Straţimir şi Şişman. În acelaşi timp se deschide şi un conflict succesoral şi în zona Serbiei, şi acesta fiind gestionat de Dan I.
De cealaltă parte se găseşte Mircea cel Bătrân, personaj al istoriei care nu are nevoie de nici o prezentare, ale cărui acţiuni sunt cântate în literatură, zugrăvite în picturi şi arătate în filmele moderne. Este unul dintre cei patru piloni, alături de Ştefan Cel Mare, Iancu de Hunedoara şi Mihai Viteazu, pe care se spijină esenţa poporului român. Toate acţiunile sale sunt considerate justificate, sau justificabile, în special datorită faptului că a reuşit să oprească tăvălugul considerat de nestăvilit al Imperiului Otoman.
Momentul urcării pe tron al lui Dan I nu este contestat nici de către boierimea timpului, nici de istoricii contemporani. Însă, pentru a justifica ascensiunea pe tron a lui Mircea cel Bătrân, istoriografia contemporană oficială consideră că Radu I a trecut în nefiinţă fără a numi asociat la tron pe Dan I. În situaţia în care Radu I nu avea asociat la tron, oricare dintre fii domnului răposat avea dreptul la tron. Aşa încât ascensiunea lui Mircea cel Bătrân este legală, el şi urmaşii săi având drept la domnie, iar urmaşii direcţi ai lui Dan I, familia dăneştilor , putând veni la domnie doar în situaţia în care ramura lui Mircea, familia rădeştilor , avea să dispară.
Însă, deşi “concepţia generală” consideră că Radu I nu a avut asociat la domnie, ar fi singurul caz în care nu există asociat la domnie. Mircea cel Bătrân l-a avut asociat pe fiul său Mihai I, iar Dan I pe însuşi Mircea cel Bătrân,iar spre sfârşitul domnie pe fiul său Vlad I.
Al doilea moment este cel al morţii lui Dan I. “Cronica anonimă bulgară” consemnează momentul morţii în timpul uneia dintre numeroasele lupte dintre Straţimir şi Şişman. Cel din urmă îl ucide pe Dan I. În schimb Laonic Chalcocondil cel mai important istoric al perioadei medievale bizantine, scrie că Dan I a fost ucis de către fratele său, aflat în asociere cu boieri răzvrătiţi, cu ajutorul substanţial al lui Şişman.
Iniţial asociat la domnie este numit Mircea cel Bătrân. Este o măsură de prevedere importantă, datorată în principal necesităţii asigurării continuităţii la domnie. Domnul participa la multe campanii militare în care implicarea în luptă este directă, aşa încât exista pericolul extrem de mare al unui deces, ulterioarele complicaţii fiind astfel înlăturate prin asocierea la domnie a fratelui sau până în momentul majoratului fiului si mostenitorului legitim. Acesta este motivul pentru care apar monede cu efigia amandurora. Numai ca fiul lui Dan I ajunge in scurt timp la majorat, aşa încât Mircea este înlăturat de la succesiune, fiind numit asociat Vlad I.
Cert este că în 1386 Dan I este ucis, iar tronul este ocupat de Mircea cel Bătrân.
Trebuie spus că, în ciuda tuturor acţiunilor pozitive ale lui Mircea pentru apărarea independenţei naţionale, reorganizarea statului din punct de vedere economic, social şi administrativ, chiar şi în ciuda imaginii create pentru istoriografia românească, gestul acestuia de a-şi ucide fratele, a uzurpa un tron de la care fusese îndepărtat, a creat în dezvoltarea Valahiei o ruptură ce nu a putut fi surmontată niciodată. O dată în perioada sa de domnie, când a fost îndepărtat de Vlad I între 1394 – 1396, şi extrem de multe ori în viitor, se vor succeda domni ai ambelor familii: familia dănesştilor, cu drepturi date de linia succesorală al lui Dan I, şi familia rădeştilor, cu drepturi succesorale ale lui Mircea cel Bătrân. Reprezentanţii celor două familii se vor război frecvent, unii pe perechi de domni, fiind aduşi succesiv pe tron de otomani sau maghiari, în schimbul tronului acceptând diferite compromisuri care, finalmente, vor duce la slăbirea şi supunerea necondiţionată.
Dan al II-lea se va afla de 4 ori pe tron, şi tot de patru ori va fi Radu Prasnlagrava, fiul lui Mircea cel Bătrân. Îi urmează la tron alţi doi fii ai lui Mircea, Alexandru Aldea şi Vlad Dracul. Fiul lui Vlad Dracul, voievodul Mircea al II-lea, este asociat la domnie şi îl urmează câteva luni. Deşi era în relaţii excelente cu Vlad Dracul, trădarea acestuia în favoarea otomanilor îl face pe Iancu de Huneadoara să îl aleagă domn pe fiul lui Dan al II-lea, Basarab al II-lea. Instalat doar 2 ani, este înlăturat violent şi ucis de Vlad Dracul. Rămas nu pentru mult timp pe tron deoarece Iancu de Huneadoara găseşte un nou pretendent din familia dăneştilor – Vladislav al II-lea, fiul lui Dan al II-lea.
Şi astfel apare a treia pereche de veri. Lui Vladislav al II-lea i se opune Vlad Ţepeş. Se interpune nefericit Radu cel Frumos, însă pentru o scurtă perioadă de timp.
Şi povestea continuă. Basarab Laiotă este fiul lui Dan al II-lea – sprijinit de Ştefan cel Mare, este de 5 ori domn în pereche cu Radu cel Frumos, nepotul lui Mircea cel Bătrân.
Basarab al IV-lea este în conflict cu Vlad al IV lea Călugărul, frate cu Vlad Ţepeş.
Abia domnia lui Radu al IV-lea cel Mare stabilizează domnia. Este fiul lui Vlad al IV-lea Călugărul şi urcă pe tron în 1495. Trecuseră însă aproape o sută de ani de luptă fratricidă între membrii celor două familii, cu foarte mulţi domni şi foarte multe domnii pe perioade scurte de timp, vorbim de aproximativ 30 schimbări de domnie în 80 de ani, frecvenţă enorm de mare.
Abia în 1523 apare un nou domnitor din familia dăneştilor, Vladislav al III-lea, de trei ori pe tron, pentru perioade de câteva luni. Ultimul însă. Familia rădeştilor se impune în conducerea Vlahiei. Însă în urma unei sute de ani de lupte fratricide, puterea domnească scade considerabil, întratât încât să apară uzurpări între fraţi, nepoţi şi alte legături de rudenie din familia rădeştilor. Numirea pe tron trece din ce în ce mai mult în mâinile Porţii otomane, astfel încât la momentul urcării pe tron a lui Mihai Viteazul numirea se făcea exclusiv de Înalta Poartă.
Ca o concluzie.
Ideea „ în accepţiunea generală” potrivit căreia nu a existat o asociere la domnie a lui Dan I este greşită şi încearcă să justifice şi să legitimeze urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân. În realitate, Mircea avea drept la domnie în perioada în care a fost asociat la domnie din considerente politice şi administrative.
La momentul în care Dan I decedează, asociat la domnie şi succesor este Vlad I, fiul domnitorului, care reuşeşte să acceadă pe tron în 1394 timp de doi ani, cu ajutor şi imixtiune otomană în Valahia, preţul plătiti pentru ocuparea tronului. Este exemplul şi imaginea clară a acţiunii lui Mircea. Pentru a ajunge pe tronul pe care îl merita, Vlad I este obligat să facă compromisuri substanţiale exact statului faţă de care aversiunea este naturală – Imperiul Otoman.
Decesul lui Dan I nu reprezintă vreo importanţă strategică. Asasinatul fratelui nu era o problemă nouă sau condamnată. Posibilitatea concretă este ca în timpul conflictului cu Şişman o partedin armata lui Dan I, în frunte cu Mircea cel Bătrân, să trădeze, iar Şişman, după ce îl capturează de Dan I, să ordone execuarea acestuia. Cert este că în conflictul dintre Straţimir şi Şişman, primul a fost susţinut constant. Mircea îl susţine în schimb pe Şişman.
Mircea cel Bătrân nu are legitimitate pe tronul Valahiei. Gestul său de a-şi asasina fratele şi de a-l înlocui pe tron duce la o perioadă de o sută de ani de instabilitate care a avut ca urmare dese intervenţii ale puterilor zonale – maghiară, otomană, chiar moldovenească sub Ştefan cel Mare, erodarea puterii domnului şi, implicit a ţării, finalmente la intrarea definitivă şi apăsătoare sub suzeranitatea otomană.
Comentarii
Dusmania Danesti/Radesti(Draculesti) si deasa alternanta la domnie ar fi existat oricum, insa intre fii lui Mircea sau ai urmasilor acestora. De fapt, aceasta chiar a existat: Alexandru Aldea si Vlad Dracul sau Vlad Tepes si Radu cel Frumos.
Problema principala rezida in vecinatatea unor mari puteri care aveau interesul de a influenta direct Tara Romaneasca. Din pacate pt noi, turcii au aparut prea devreme la Dunare, inainte ca domnii Tarii Romanesti sa isi extinda stapanirea suficient spre sud.
Din "Domnii scurte dar însemnate din istoria românilor" (Prof. Tiberiu Ciobanu) aflam: Spre sfârşitul domniei Dan I şi-l asociază la tron pe fratele său vitreg, Mircea (viitorul domn Mircea cel Bătrân). Această asociere este dovedită de către o serie de monede, emise la acea epocă (în special ducaţi), pe care apar numele amândurora. De asemenea, într-o versiune a cronicii interne a Ţării Româneşti, este precizat faptul că Dan I „au fost frate cu Mircea Vodă Bătrânul şi au domnit împreună amândoi câtăva vreme. El va pieri, însă, într-una din luptele duse împotriva ţarului de la Târnovo, fiind asasinat, se pare, chiar din porunca acestuia.
Nu e tocmai sigur ca Dan a fost omorat din ordinul lui Mircea; n-ar fi nici primul caz ilustru de acest gen, sa ne amintim de Attila - eroul natiunii maghiare, care l-ar fi ucis pe fratele lui (Bleda) cu care impartea domnia.
Oricum, la bizantini asa ceva devenise o procedura la ordinea zilei (la moartea lui Constantin cel Mare, fiul succesor a exterminat aproape complet familia viitorului imparat Iulian, se pare ca si dintr-o datorie fata de tatal sau, care i-ar fi spus pe patul de moarte ca mama respectivilor pretendenti l-a otravit; Constantin oricum nu dorea sa-si pateze cu sange haina botezului pe care tocmai il primise pe patul de moarte, ordonand executarea acestora).
Oricum, ca de obicei ultimul plateste toata consumatia (si datoriile adunate de stramosi), iar pacatele Basarabilor le-a platit marele Brancoveanu cu familia lui (asasinati din ordinul unui bizantin, Cantacuzino, dupa ce unchiul lui Brancoveanu - Serban Cantacuzino fusese otravit chiar de stolnicul Constantin Cantacuzino: www.lovendal.net/wp52/marele-domnitor-constantin-brancoveanu-si-a-ucis-unchiul-serban-cantacuzino-voda-pentru-a-i-lua-tronul/) Prin executarea tuturor baietilor lui Brancoveanu s-a sfarsit glorioasa dinastie a Basarabilor (din care e si Stefan cel Mare) iar la scurt timp justitia divina a facut ca si uzurpatorul Stefan Cantacuzino sa fie executat impreuna cu tatal si unchiul sau de sultan, urmand apoi domniile fanariote (nu mai aveau turcii incredere in nimeni de la noi).
Mai recent, Carol I a venit in Romania cu trenul (ca persoana privata) dupa o lovitura de palat in care lui Cuza i s-a impus abdicarea, fiind amenintat cu pistolul. Pacatele dinastiei au fost platite in final de cel cu care s-a incheiat dinastia, Mihai (abdicat in conditii similare, fugit cu trenul tot ca persoana privata).
Din "Domnii scurte dar însemnate din istoria românilor" (Prof. Tiberiu Ciobanu) aflam: Spre sfârşitul domniei Dan I şi-l asociază la tron pe fratele său vitreg, Mircea (viitorul domn Mircea cel Bătrân). Această asociere este dovedită de către o serie de monede, emise la acea epocă (în special ducaţi), pe care apar numele amândurora. De asemenea, într-o versiune a cronicii interne a Ţării Româneşti, este precizat faptul că Dan I „au fost frate cu Mircea Vodă Bătrânul şi au domnit împreună amândoi câtăva vreme. El va pieri, însă, într-una din luptele duse împotriva ţarului de la Târnovo, fiind asasinat, se pare, chiar din porunca acestuia.
Nu e f.sigur ca Dan a fost omorat din ordinul lui Mircea; n-ar fi insa primul caz ilustru de acest gen, sa ne amintim de Attila - eroul maghiar, care l-ar fi ucis pe fratele lui (Bleda) cu care impartea domnia.
Oricum, la bizantini asa ceva devenise o procedura uzuala (la moartea lui Constantin cel Mare, fiul succesor a exterminat aproape complet familia viitorului imparat Iulian, se pare ca dintr-o datorie fata de tatal sau, care i-a dezvaluit pe patul de moarte ca mama respectivilor pretendenti l-a otravit; Constantin nu dorea sa-si pateze cu sange haina botezului pe care tocmai il primise pe patul de moarte, de aceea nu a ordonat pe loc executarea acestora).
Oricum, de obicei ultimul plateste toata consumatia si datoriile adunate de stramosi, iar pacatele Basarabilor le-a platit marele Brancoveanu cu familia lui (asasinati din ordinul unui bizantin, Cantacuzino, dupa ce unchiul lui Brancoveanu - Serban Cantacuzino fusese otravit chiar de stolnicul Constantin Cantacuzino: www.lovendal.net/wp52/marele-domnitor-constantin-brancoveanu-si-a-ucis-unchiul-serban-cantacuzino-voda-pentru-a-i-lua-tronul/) Prin executarea tuturor baietilor lui Brancoveanu s-a sfarsit glorioasa dinastie a Basarabilor (din care e si Stefan cel Mare) iar la scurt timp justitia divina a facut ca si uzurpatorul Stefan Cantacuzino sa fie executat impreuna cu tatal si unchiul sau de sultan, urmand apoi domniile fanariote (nu mai aveau turcii incredere in nimeni de la noi).
Mihai Viteazu a convocat toti zarafii la care se indatorasera anteriorii domni munteni cu sume gigantice necesare obtinerii tronului de la sultan (si care se acumulau cu dobanzi cu tot in soldul urmatorului domn). Le-a promis ca le va plati totul pana la ultimul ban si le-a platit... executandu-i pe toti. In final a platit cu capul acest afront (si altele, desigur).
Mai recent, Carol I a venit in Romania cu trenul (ca persoana privata) dupa o lovitura de palat in care lui Cuza i s-a impus abdicarea, fiind amenintat cu pistolul. Pacatele dinastiei au fost platite in final de cel cu care s-a incheiat dinastia, Mihai (abdicat in conditii similare, fugit cu trenul tot ca persoana privata).
Slujitorul regelui David l-a ucis prin viclenie, sarutandu-l, pe Amasa:
"Eşti sănătos, frate?" a zis Ioab către Amasa. Apoi a apucat Ioab pe Amasa cu mâna de barbă, ca să-l sărute.
Amasa însă nu s-a ferit de sabia care era în mâna lui Ioab şi acesta l-a lovit cu ea în pântece şi i-a vărsat măruntaiele jos şi nu i-a mai dat altă lovitură. Şi Amasa a murit.
Iar Avesalom a fost ucis (fiind prins pe lemn) de slujitorul lui David, care i-a infipt cu mana trei sageti in inima.
E adevarat, David n-a incuviintat aceste fapte, insa cineva trebuia sa plateasca pt. ele. Si a platit "fiul lui David", adica Hristos, pe cruce.