Între civilizaţie şi barbarie

Orice carte vei deschide, orice cugetare vei citi, orice prezentare vei vedea şi auzi, toate au aceeaşi idee prezentată: Civilizaţia modernă europeană îşi are originea, directă şi indisolubilă, din civilizaţia antică romană.

            Orice informaţie se propagă, orice lege se aplică, orice tratat se semnează, toate sunt consolidate pe tradiţie, continuitate, înnoire şi adaptare a vechii Europe la noua Europă.

            Orice istoric vei întreba, orice filosof vei asculta şi orice copil vei învăţa, din totdeauna Europa, în parte sau în unitate, a luptat cu înverşunare pentru apărarea civilizaţiei sale împotriva barbarilor păgâni de la est.

            Civilizaţia romană a pierit sub sabia păgânilor migratori, veniţi din stepele Asiei, dar s-a refăcut şi înnoit sub puterea Bisericii.

            S-a îndoit lama sabiei eroilor sub loviturile păgânilor islamişti, arabi sau otomani, dar nu s-a rupt, iar în final s-a îndreptat.

            De la Carol Martel, învingătorul de la Tours împotriva invadatorilor musulmani, până la victoria lui Jan III Sobieski împotriva otomanilor la Viena, s-au dus nenumărate lupte de apărare a Europei în faţa sălbaticilor musulmani. Avem şi noi, români eroi aşezaţi în panoplia vitejilor europeni. Vlad Ţepeş, alături de Jacques de Molay, ce prezentare mai frumoasă pentru noi, românii, mândrii de faptul că am ţinut piept vreme de secole otomanilor şi tătarilor, că am apărat cu piepturile noastre fruntariile Europei!

            Şi cum am reuşit noi să luptăm, să ne eliberăm de jugul păgânilor, să le înfigem sabia în coaste şi să îi alungăm din Europa! Şi, după jertfe de secole, acum ce se întâmplă? Neputincioşii noştri de conducători, trăitori în huzur, cu idei nebune despre multiculturalism, ne obligă să îi acceptăm pe păgâni pe pământurile noastre? Să le acceptăm religia, legile şi vorba, să fie egali cu noi? Niciodată!

            Nu. N-am înnebunit. N-am preluat nici un cuvânt din multitudinea de deşeuri ideologice ce se propagă constant în Europa zilelor noastre. Nu cred şi nici nu voi crede în aberaţiile pseudonaţionaliste, xenofobe şi, din punctul meu de vedere, lipsite de argumente.

            Toate aceste idei îşi au originea în dreptul natural al oricărei persoane/familie/naţiune de a se apăra, atât pe sine, cât şi modul său de viaţă, în faţa unei agresiuni directe care are ca scop distrugerea sa. Din orice punct de vedere dreptul este imprescriptibil şi generează lipsa de responsabilitate în caz de ripostă. Vrei să mă distrugi, te distrug.

            Dar orice drept natural presupune existenţa a două civilizaţii distincte şi a unei agresiuni directe.

            Niciunul dintre cele două componente nu este întrunit.

            Civilizaţia europeană consideră că este continuatoarea directă a civilizaţiei vechi romane şi greceşti, prelucrată şi adaptată, o civilizaţie independentă, creştină şi creatoare de principii distincte.

            Realitatea este alta. Biserica a avut capacitatea de a distruge în totalitate civilizaţia romană, din toate punctele de vedere: politic, social, religios, al cunoaşterii. Imperiul Bizantin, rămas roman până la Iustinian, şi-a păstrat în mică parte caracterul vechi, transformându-se esenţial după anul 602 dHr. Civilizaţia născută a fost alta, şi nu cea romană. Din contră, vechea civilizaţie a fost negată structural, în elementele ei constitutive.

            Şi atunci, cum a reuşit Napoleon să cunoască toate senatconsultele romane, definitiv structurate de Codul Iustinian? Cum de a pâlpâit lumina laicismului prin încrengătura dreptului canonic?

            Prin arabi şi islamism.

            Cucerirea Peninsulei Iberice de către arabi este cel mai bun lucru care se putea întâmpla Europei.

            Arabii sunt mari iubitori de lege, frumos şi femei. Legea nu reprezintă doar partea strict legală, cunoscută şi acceptată astăzi, ci întreg sistemul de organizare al vieţii. Aşa încât, dublate de extraordinara capacitate de toleranţă faţă de „oamenii Cărţii”, evreii şi creştinii, arabii au preluat, adaptat întreaga ştiinţă antică, în special matematica ce a fost dezbrăcată de filosofia sa, geometria, fizica, astronomia. Putem noi calcula fără cifrele arabe, putem noi gândi matematic fără algebră (al-dzebr), putem noi construi fără geometrie?

            Arabii au preluat întreaga filozofie antică. Maniheismul, puternic combătut de creştinism, a fost preluat, dichisit şi a înflorit în cultura arabică. Iar maniheismul este creaţia pură a gnosticismului creştin, la rândul său născut din Diogene. La Palatul Alhambra s-au dezbătut furtunos nenumărate teorii filosofice, creştine sau evreice, aici a trăit cei mai frumoşi ani şi Platon, şi Aristotel, şi Pitagora, nu la Paris sau Roma.

            Toma d`Aquino scrie Summa theologiae, lucrarea ce va restructura gândirea creştină, abia după ce aprofundează lucrările lui Aristotel traduse în latină de puţin timp din … arabă.

            Pentru arabi frumosul este esenţial. Şi, pentru a nu fi constrâns de principiile religioase, face primul pas important, laicizând frumosul şi iubirea. De la arabi se importă masiv frumosul şi iubirea, până atunci creştine şi cavalereşti. Toată Renaşterea îşi trage seva din cultura arabă.

Nihil sine Deo, sau nimic fără arabi?

Otomanii au introdus imperiul. Până la ei a existat doar regalitate, şi nu imperiu în sensul actual. Al doilea sultan, Orhan Gazi, creionează armata otomană identic după armata romană. Baza este dată de trupele de ieniceri, terestre, organizată în centurioane şi legiuni, ai căror conducători se stabilesc pe baza meritelor şi nu pe baza naşterii. Inovaţia constă în creşterea de copii din teritoriile cucerite. Finalmente, trupele de ieniceri vor avea aceleaşi caracteristici în alegerea sultanilor, desele răscoale ducând la decapitarea câtorva sultani neacceptaţi de armată. Alături de ieniceri vor apărea trupele de spahii, călăreţi, cavalerii antici. Ei vor fi doar trupe de sprijin. Ultimele trupe sunt aşa numitele buluc, sunt auxiliares ai  legiunilor romane. Sub această structură vor cucerii jumătate din Europa, ajungând până în inima ei, la Viena.

Dacă Napoleon a studiat, inovat şi aplicat tactici militare ale regimentelor pedestre se datorează în totalitate sultanului Orhan Gazi, conducătorul militar ce a studiat trupele romane de legionari.

După cucerirea Constantinopolelui, Mahomed al II-lea solicită în mod direct titlul de Caesar Imperii Romanorum Kayser-i Rûm. Evident refuzat, Mahomed al II-lea va introduce fastul, precizia şi intoleranta rigoare a unei curţi imperiale. De la Istanbul/Constantinopole va prelua Elisabeta I a Marii Britanii eticheta devenită în timp britanică, alături de tendinţele imperialiste şi expansioniste.

Despre ce vorbim noi atunci?

Întreaga societate europeană, din toate punctele de vedere, social, politic, legal, militar, întreaga cultură europeană, civilizaţia însăşi, este  creaţia  indirectă a celor pe care îi refuzăm ca fiind barbari, distructivi, ucigaşi, etc. Ceea ce suntem noi astăzi ca şi civilizaţie este prelucrarea în mod direct de către arabi şi otomani a civilizaţiei antice romane.

Şi atunci, de ce considerăm dreptul nostru natural în a distruge tot ceea ce nu este european dacă noi suntem ei? Dacă fără ei nu am fi noi?

Există ei? Există noi? Sau suntem o singură naţiune, cu aceeaşi civilizaţie, doar diferenţe religioase şi interese meschine?