Eşecul multiculturalismului. Andres Breivik. Studiu de caz.
Pe data de 22 iulie 2011 canalele media internaţionale au explodat. Un puternic atentat Care a fost primul gând al tuturor? Atacul a fost efectuat de extremiştii islamişti. Poate cineva să conteste că noi toţi am crezut că de vină sunt arabii?
Întrebarea noastră a fost de ce?, şi nicidecum cine? Noi ştiam că vinovaţi sunt arabii.
Adevărul arată faţa hâdă a noastră, a europenilor. Asasinul este Andres Breivik. Tatăl natural este diplomat. Tatăl ce l-a crescut este ofiţer al armatei norvegiene. Absolvă Şcoala de Comerţ de la Oslo. Descris
Exterior însă. Deoarece problemele mentale ale lui Breivik sunt evidente, iar carenţele morale sunt exemplificatoare. El are capacitatea de a apăsa pe trăgaci, în acelaşi timp să considere că actul său a fost unul de apărare. Este un caz patologic creat, nu născut, al eşecului multiculturalismului.
Pentru a constata eşecul multiculturalismului trebuie să privim la germenii naşterii lui.
1945. Mai. Întreaga Europă sărbătoreşte distrugerea fiarei naziste. Hitler pierde războiul, Europa se eliberează de teroare. Pacea se instituie durabil în întreaga Europă. Oare?
Războiul nu se sfârşeşte în 1945, ci în 1989. Prima parte, cea caldă, se termină cu sfârşitul lui Hitler. Cea de-a doua parte, cea rece, continuă virulent.
Armele sale sunt altele decât cele tradiţionale. Sunt armele ideologice.
Stalin nu încetează războiul. Atacă în Franţa, unde încearcă fără succes să îşi subordoneze elementele Rezistenţei, în Italia şi Grecia prin partidele comuniste. Sunt mişcări mai mult sau mai puţin legale, la suprafaţă sau în subteran. Apar mişcări ample în care sunt angrenate atât elemente culturale şi sociale de stânga, cunoscute în acest sens, cât şi elemente subversive, de spionaj şi terorism.
Occidentul răspunde pe măsură. Mccarthismul se instituie în SUA, de Gaulle, anterior dezavuat de americani, este sprijinit să devină preşedinte al Franţei, creştin-democraţia italiană, cu sprijin consistent al Mafiei şi Camorei napoletane curăţă întreaga Italie de elementele comuniste, Salazar în Portugalia şi Franco în Spania, ambii dictatori fascişti, sunt sprijiniţi în continuare. Grecia este curăţată de comunişti, deşi sentimentele comuniste sunt puternice şi majoritare.
Sfârşitul lui Stalin nu este sfârşitul luptei, ci doar o relaxare a acesteia. Teama de comunism duce la întărirea conservatorismului în cel mai pur stadiu. Imobilismul societăţii duce la acumularea unor frustrări enorme, în special în rândul intelectualităţii şi al tinerilor. Sunt elementele de efervescenţă ale unei societăţi ce se simte într-o închisoare nedreaptă. Orice încercare de modernizare a unei societăţi vechi este privită ca o mişcare comunistă. Realitatea este că agenţii comunismului acţionau în orb, propagând idei concrete şi corecte pentru distrugerea unei societăţi, cea capitalistă, considerată duşmanul de moarte. Iar tinerii în special sunt manipulaţi în acest sens.
Pe de altă parte avem un sistem politic conservator care încearcă să elimine orice element de noutate. O societate transformată nu poate fi condusă după norme şi percepte vechi. Lucru, dacă nu înţeles, cel puţin neacceptat. Iar în aceste condiţii, transformările gândirii politice, în loc să fie canalizate pozitiv, sunt reprimate şi supuse unor presiuni enorme. Fenomenul specific al perioadei 1945 – 1970 este cel al ruperii societăţii în cei bătrâni, părinţii, speriaţi de un comunism atroce, şi cei tineri, copii, care doresc o viaţă liberă, fără constrângerile arbitrare şi de cele mai multe ori nefireşti.
Explozia socială se produce la începutul anilor `70. Este perioada în care cei născuţi după al doilea război mondial ajung la vârsta de 20 ani. Ei sunt cei care nu înţeleg conservatorismul excesiv. Nu înţeleg de ce li se interzice muzica, de ce nu pot citi şi spune ceea ce nu gândesc, de ce la conducerea ţării nu sunt persoane care să le satisfacă nevoile intelectuale. Sunt generaţia Flower Power, generaţia de Efectele exploziei sociale nu s-au văzut imediat. Insurgenţii au fost pacificaţi, s-au căsătorit, au făcut copii, au fost integraţi în structuri. Dar odată cu ei au adus în structuri şi ideile pentru care au luptat.
Noua casă europeană nu mai putea fi una conservatoare, ci una liberă. Ideile de bază sunt toleranţa, fraternitatea, libertatea. Atât timp cât eşti folositor societăţii, eşti admis, indiferent de diferenţele sociale, politice, culturale, religioase, sexuale, rasiale, etc, etc, etc. Sunt ideile pentru care au luptat o întreagă generaţie.
Anul 1989 duce la sfârşitul comunismului în Europa. Eliberată de pericolul roşu, societatea europeană începe la aplicarea, la unison, a principiilor sale. Principala idee este multiculturalismul. Aflaţi la putere, tinerii din 1970 îşi aplică consecvent principiile. Le dezvoltă, propagă şi implementează cu succes. Apare o societate nouă, modernă, în care diferenţele nu mai sunt sesizate, în care integrarea este deplină.
Este?
Andres Breivik este născut în 1979. tatăl său natural este diplomat la Londra şi Paris. Mama sa este asistentă medicale, middle class, cu puternice concepţii de stânga. Tatăl care l-a crescut este ofiţer. A căpătat în familie valorile sociale şi politice ale părinţilor săi. Este evident că mama sa l-a învăţat ce este toleranţa, iubirea şi prietenia. A crescut într-o ţară exemplu al multiculturalismului.
Atunci cum a fost posibil un asemenea gest criminal?
Andres Breivik este copilul celor care au inventat multiculturalismul. Andres Breivik nu înţelege de ce musulmanii sunt acceptaţi, li se dă dreptul să fie musulmani, iar lui, credincios, nu i se acordă acelaşi drept în vreo ţară arabă. Andres Breivik nu înţelege de ce trebuie să accepte persoane de altă limbă şi naţionalitate. El este norvegian, european şi nu acceptă ca alte persoane, în special arabi şi musulmani, dar nu numai, să aibă aceleaşi drepturi ca ale lui, sau, mai mult, să aibă întâietate în anumite situaţii. Andres Breivik nu înţelege şi nu acceptă. El consideră că mama lui, că tatăl lui au greşit atunci când i-au primit pe străini, iar el îi va alunga. Andres Breivik nu acceptă.
Este un fenomen de reflux, după fluxul multiculturalismului. Este un reflux datorat în principal lipsei unei caracteristici importante: ideea. Nu putem accepta ceea ce nu înţelegem. Nu putem înţelege dacă nu există idei. Fenomenul Breivik este cu atât mai periculos cu cât se manifestă, nu sub forma criminală, ci sub una mult mai periculoasă, cea politică. Naşterea unor curente naţionaliste este evidentă, iar excesele multiculturalismului pot trage societatea europeană într-o nouă eră conservatoare şi imobilă. Conservatorismul poate găsi în multiculturalism un nou adversar. Iar elementele virulente ale lui, începând cu xenofobia şi izolaţionismul, sunt pe cale de a renaşte.
Comentarii