Postări

Se afișează postări din octombrie, 2012

Căderea Imperiului Roman. Moştenirea

Imagine
                                                                                                Moto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei.              Moştenirea este pe patru planuri: Statal.   Urmarea imediată este declanşarea unui război religios . Atâta timp cât se desfăşoară în graniţele vechiului stat roman, nu sunt probleme cu vecinii. În momentul în care se încearcă anumite atunci asupra arienilor germanici, riposta lor este hotărâtă. Presaţi şi de prezenţa hunilor în estul Europei, goţii lui Alaric se trezesc atacaţi de trupele romane, imediat după moartea lui Flavius Theodosius. Deşi făcuse parte din trupele lui Flavius Theodosius, având o importanţă covârşitoare în victoria ultimului împărat, religia sa ariană zgândără creştinismul. Aşezaţi în Moesia, ei sunt o permanentă primejdie pentru nou instalaţii conducători, inclusiv pentru comandanţii celor două armate – Rufinus şi Stilico. Cu toate că goţii lui Alaric sunt buni luptători, şansele de victorie su

Căderea Imperiului Roman. Dezastrul

Imagine
                                                                                                Moto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei.             În istoria europeană dezastrul nu este prezent. Totul înseamnă evoluţie. Apariţia indo-europenilor nu poate fi asimilată unui dezastru, noi fiind indo-europeni. Distrugerea completă a civilizaţiilor miceniene, doriene, ioniene este evoluţia spre poporul antic grecesc şi completarea elementelor de civilizaţie cu elemente de independenţă şi putere armată, fără de care nu s-ar fi răspândit cultura. Revoluţia franceză este un element important în care libertatea învinge tirania. Primul şi al doilea război mondial reprezintă elemente de luptă în urma căreia învinge libertatea. Însă fiecare în parte reprezintă câte un dezastru. Fiecare în parte deosebit de răsunătoare, convulsive, ce lasă urme adânci în conştiinţa popoarelor. Singurul dezastru acceptat este căderea Imperiului Roman de Apus.             Cum motivele sunt căutate î

Căderea Imperiului Roman de Apus. Cum a primit şi cum a predat creştinismul Constantin cel Mare

Imagine
                                                                                                Moto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei.             Absolut toate opiniile creştine, şi majoritare cele istorice, arată un Constantin cel Mare ca un personaj extrem de religios, pios, un bun creştin. Unii înaintează ideea creştinării sale timpurii, alţii în timpul vieţii. Constantin cel Mare se creştinează în ajunul morţii sale, şi nicidecum în timpul vieţii.             Pentru Constantin cel Mare creştinismul este un mijloc de legitimare. Folosit iniţial în victoria cu Maxentius, labarum-ul, ca semn al apartenenţei la creştinism, este folosit intens în victoria contra lui Licinius. Însă legitimarea prin creştinism nu îl face creştin.             Mai mult decât atât, Constantin cel Mare permite existenţa tuturor celorlalte religii, din care creştinismul nu este conducător, sau superior, însă i se permite o vizualizare mai mare. Pentru creştinism se acceptă orice formă de

Căderea Imperiului Roman de Apus. Constantin cel Mare. Impunerea

                                                                                                Moto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei.             Ce l-a împins pe acest general roman să adopte creştinismul. Un general de 39 de ani, cu o ascensiune importantă, cu victorii militare importante, cu o carieră ce pleacă de la cel mai mic rang de ofiţer, cu studii temeinice filosofice, vorbitor de mai multe limbi ale imperiului, care nu poate fi bănuit de obscurantism religios, cu o bogată istorie de curte, să părăsească dintr-o dată toate conceptele romane şi să încline spre creştinism, într-un moment în care creştinismul reprezenta pentru majoritatea populaţiei o religie interzisă, ciudată şi greu de digerat.             Totul trebuie privit din prisma vieţii sale.             Când totul părea a avea un sens, când viaţa sa sub protecţia tatălui şi sub îngrijirea mamei curgea lin şi spre un viitor garantat, divorţul părinţilor duce la colapsul vieţii sale. Din fiul lui C

Căderea Imperiului Roman de Apus. Constantin cel Mare. Ascensiunea

                                                                                                Moto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei.             Când vorbim de Constantin cel Mare nu putem să ne referim decât la calitatea sa de sfânt, alături de mama, Elena. Orice altă referire, în alt context, pare a fi sortită eşecului. Aura sa divină este atât de strălucitoare încât orbeşte orice încercare de a vorbi ca despre un împărat. În jurul său s-au ţesut poveşti, frumoase şi înălţătoare, descriind un om evlavios, iubitor de Dumnezeu, care a luptat cu tiranii ce-i prigonea pe creştini şi, cu ajutorul Lui, a reuşit să biruiască. A construit un nou oraş, închinat lui Dumnezeu, a instituit dreapta credinţă şi a urcat la Domnul creştinat, cu sufletul curat şi biruitor în numele lui Iisus.             O poveste frumoasă, născută din nevoia creştinismului de legitimare.             Tatăl său este Constantius Chorus , este născut în Dardania, Moesia Superior. Pare a fi de origin

Căderea Imperiului Roman de Apus. Creştinismul până la Constantin cel Mare

                                                                                                Moto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei.             În general istoria creştinismului şi a Imperiului Roman sunt privite diferit, fără avea vreo legătură între ele. Doar prin persecuţiile create de diverşii împăraţi. Iar aceste persecuţii sunt cauzate, conform versiunilor existente, de păgânismul roman, de imoralitatea împăraţilor ce nu puteau să accepte mesajul creştin.             Şi totuşi…             Cetăţenii romani, până la cel mai înalt nivel, sunt profund religioşi . Multitudinea de zeităţi, vechi greceşti, preluate de romani, orientale, demonstrează exact acest lucru. Nimic din activitatea lor nu se făcea fără a cere protecţia zeilor. Nici chiar activităţile considerate imorale nu erau decât rezultatul unor activităţi religioase, sau ascunse sub acest aspect. Lumea lor era conducă de Jupiter – Iovus, ca putere politică, de Marte – Hercule, ca putere militară, de Ve