Sfântul Andrei – apostolul românilor
Când în anii 90 Biserica Ortodoxă Română, prin
organismul ei suprem, Sfântul Sinod, îl numeşte pe Apostolul Ioan ca apostol al
românilor, ca un porumbel alb se aşterne peste suflarea creştină o uşurare.
Unui popor atât de vechi, atât de încărcat de spiritualitate creştină, bun şi
iubitor, i se recunoaşte, în sfârşit, legătura primordială cu creştinismul. Tot
ceea ce noi credeam, şi simţeam, anume că poporul român s-a născut creştin, şi
nu a fost creştinat de către conducătorii săi, precum multe popoare din jur,
slavii, ungurii, este în cele din urmă recunoscut. Creştinismul intră în zonă,
prin Scytia Minor, încă din vremea apostolică, prin Sfântul Apostol Andrei.
Cine
este Sfântul Apostol Andrei?
La
început l-a urmat pe Ioan Botezătorul, cel ce boteza cu apă şi îl aştepta de
Mesia, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce va boteza cu foc. Neştiind cine este Mesia,
Ioan Botezătorul Îl botează şi pe Iisus. La vederea Duhului Sfânt, reprezentat
prin porumbelul ce se aşează pe umărul
Mântuitorului, Ioan Botezătorul cade în genunchi şi anunţă venirea lui Mesia:
„Iată Mielul lui Dumnezeu”. Profund mişcat de cuvinte învăţătorului său, dar şi
la sugestia acestuia, Andrei i se alătură lui Iisus ca primul dintre cei ce
l-au urmat, sau Primul chemat.
Andrei,
convins fiind de apariţia lui Mesia, îl anunţă pe fratele său mai mare, Simon,
şi îl roagă să vină să-L vadă pe Mesia. Persuasiunea sa este definitorie, Simon
acceptând în cele din urmă. Hotărât şi bun organizator, Simon se va alătura lui
Iisus, întâi ajutându-L în lucrurile zilnice, apoi devenind Petru şi reuşind să
clădească Biserica.
Rolul
lui Andrei, în primele momente, pare unu de anunţare a venirii lui Iisus, de
începere a lucrului. Face parte dintre apostolii care îl urmează pe Iisus, fără
a avea un aport însemnat.
Moartea
şi Învierea îl aşează alături de toţi ceilalţi apostoli. La primul Sinod, în
momentul tragerii la sorţi, Apostolului Andrei îi cade Scytia. Aşa încât pleacă
împreună cu fratele său, Simon Petru, străbate Asia Minor, Turcia de astăzi, şi
se îndreaptă spre Scytia, unde propovăduieşte. Ajunge la un moment dat,
nefericit moment, la Patras ,
în nordul Greciei, unde este martirizat prin crucificare pe o cruce atipică,
crucea în X, sau crucea Sfântului Andrei.
Tradiţia
atât ne spune, nimic mai mult. Extrem de săracă în povestire, dă posibilitatea
unei largi extrapolări şi ajustări istorice. De ce? Pentru legitimitate!
Georgienii
spun că prima ajungere a cuvântului Mântuitorului a venit prin Sfântul Apostol
Andrei. El aduce prima dată icoana Maicii Domnului „nefăcută de mâna omului”,
şi cu icoana, cu Evanghelia – „vestea bună”, reuşeşte să creştineze pe toţi
georgienii. Destul de vag şi tradiţional, mai ales că, în realitate, prima
atestare a creştinării apare în timpul lui Constantin cel Mare. Victoria din
312, adoptarea creştinismului ca mijloc de unificare a Imperiului, face ca în
317 creştinismul să fie adoptat şi de statul georgian, vasal al Imperiului
roman. Aşa încât posibilitatea creştinării de către Sfântul Andrei scade.
Ruşii
şi ucrainenii sunt şi mai expliciţi. Sfântul Apostol Andrei ajunge în nordul
Mării Negre şi urcă pe două din râurile importante. Pe Volga, pentru ruşi, şi
pe Don, pentru ucraineni, începând acţiunea de creştinare a slavilor. Inutil de
mai spus că, în realitatea, creştinarea slavilor de est s-a făcut de către
cneazul Vladimir în 958, la aproape un mileniu după Sfântul Apostol Andrei.
Cei
mai corecţi sunt scoţienii. În timpul unei lupte, ca şi pierdute, căpetenia
scoţilor se roagă la Sfântul Andrei.
Cam
în acelaşi fel stă tradiţia Sfântului Andrei în zona noastră. Când ne convine,
acceptăm tradiţia, când nu ne convine, o respingem. Despre Andrei propovăduitor
în Scytia vorbeşte Origene. Însă Origene este un teolog eretic, apocrif,
respins în totalitate de către creştinismul ortodox. Iar cum scrierile sale
sunt înlăturate şi de necitit, despre cea ce spune el ne scrie Eusebiu, un al
teolog, proscris. Principal sfătuitor al lui Constantin cel Mare, Eusebiu este
cel care reuşeşte să creeze o punte, eretică de altfel, între creştinismul
arianist şi cel ortodox. Iar la momentul în care ortodoxismul se impune, şi
scrierile lui Eusebiu sunt înlăturate. Mai puţin partea prin care ni se arată că Sfântul Apostol Andrei a
propovăduit în Scytia Minor.
Surprinzător
este faptul că tradiţia creştinării dacilor de către Sfântul Andrei nu aparţine
bisericii, ci istoriografiei naţional- comuniste a lui Nicolae Ceauşescu,
protocronismul. Ei sunt primii care lansează ideea existenţei timp de 20 de ani
pe teritoriile dacice, aşa încât Evanghelia este propovăduită primordial de un
apostol. Însăşi existenţa Peşterii Sfântului Andrei, din sudul Dobrogei, este
relevată în această perioadă. Mai mult decât atât, este legată tradiţia dacică
a lupilor de Sfântul Andrei, acesta devenind ocrotit de lup, animalul
tradiţional al dacilor.
În
realitate, creştinismul a pătruns în fosta Dacie adusă de Wulfila, „apostolul
geţilor”. Surprinzător este numele, „Lupul”, mai puţin surprinzătoare este
perioada, după 320 dHr. Trimis de către acelaşi Eusebiu, el începe acţiunea de
creştinare a locuitorilor nord dunăreni, geţi, goţi şi alte naţii, asemenea Sf.
Chiril, prin crearea unui alfabet necesar traducerii Bibliei. Este însă o
Biblie ariană, eretică, ce va fi ulterior înlocuită de Biblia ortodoxă. Nici
urmă astfel de Sfântul Andrei în prezentarea seacă şi prozaică a realităţii.
Cu
toate acestea, indiferent de concesiile istorice, de prezentarea seacă şi,
poate, răutăcioasă a faptelor istorice, şi nu a celor tradiţionale, sărbătorim
la 30 noiembrie atât martiriul Sfântului Andrei, cât şi în tradiţie păgână, începutul
iernii şi/sau sărbătoarea lupului.
Adânc
impregnat în spiritualitatea românească, Sfântul Andrei reprezintă un moment de
mândrie şi legitimitate – poporul român s-a născut creştin, iar primul
propovăduitor al Evangheliei a fost un apostol – Apostolul Andrei
Comentarii