Primordialitatea civilizaţiei dunărene

             Primii care au avansat primordialitatea civilizaţiei dunărene sunt Haşdeu şi Densuşianu. Cu a sa „Historia antică a Românilor”, Haşdeu deschide seria critică a istoriei. Adânc cuprins de spiritism, este dezavuat, deşi lucrările sale sunt fenomenale. Cel care a creat însă teoria primordialităţii este Densuşianu. „Dacia preistorică” este, fără doar şi poate, biblia protocronismului. Lucrare temeinic criticată de toţi istoricii timpului, Pârvan scria „romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie şi de filologie absurdă, care la apariţia sa deşteptă o admiraţie şi un entuziasm nemărginit printre diletanţii români în arheologie”,  puternic contestată şi acum, are două efecte în anii noştri: primul, benefic, este deşteptarea unui curent natural de cercetare, dublat din nefericire de un curent de acceptare şi extrapolare a ideilor, toate fantasmagorice, prezentate în lucrare, iar al doilea, negativ, de negare a tuturor ideilor neoficiale.

            Am încercat să discut problema primordialităţii cu un tânăr absolvent de istorie. Reacţia lui de respingere a fost fermă: „nu discut cu diletanţii.” M-am simţit insultat. Nu am insistat. L-am prins după vreun an. Am insistat şi l-am încolţit. A cedat, finalmente. Replica lui m-a lăsat fără grai. „Istoria se face pe baza dovezilor solide, nu pe baza speculaţiilor.”

            Iar aici are dreptate. Şi nu numai el, ci toţi contestatarii protocronismului. Inclusiv eu caut să aflu adevărul pe baza dovezilor ştiinţifice solide.

            Iar noi nu avem dovezi solide despre primordialitate!

            Nu istorice! End of story!

            Şi atunci m-am îndreptat spre alte zone ştiinţifice. În care diletantismul meu este fenomenal.

            Însă…

            Sunt trei elemente de urmărit. (Recunosc că mă obsedează cifra trei).

1.      Clima anilor 10 000 îHr. şi posibilele schimbări geografice.

2.      Psihologia umană, societatea atunci şi acum.

3.      Dovezile ştiinţifice ale migraţiei indo-europenilor.

Cum primele două sunt necunoscute de mine, apelez la cărţi, pentru primul punct, şi la ideile unui

psiholog, nu-i divulg identitatea fără acceptul său.

            Deci…

  

În jurul anilor 10 000 îHr se încheie ultima glaciaţiune, cunoscută în Europa ca Glaciaţiunea

Wurm. Calota de gheaţă coboară spre zona Alpilor, de unde şi denumirea, acoperind trei sferturi din Franţa actuală, Germania, Polonia, Belarus şi Rusia, cu Moscova complet aflată sub gheaţă. Practic întreaga zonă de nord a Europei este sub gheaţă Dacă în vest gheţarii sunt prezenţi masiv, Alpii fiind complet acoperiţi, în zona Mării Negre, clima este aridă, rece, cu frecvente temperaturi sub 0 C, vegetaţia fiind stepa de tundră. O Sibere actuală. Este greu de crezut că se puteau întemeia aşezări neolitice în zone, drept dovadă inexistenţa dovezilor arheologice.

            Însă nu clima, aridă şi cu temperaturi scăzute, este principala caracteristică a ultimei glaciaţiuni, ci faptul că nivelul oceanului este mai mic cu 120 m. Este o realitate geografică extrem de importantă, realitate ce modifică substanţial, cel puţin pentru mine, percepţia asupra apariţiei civilizaţiei.

            O lucrare găsită de mine pe net, deşi luată cu titlu critic, mi-a ridicat un pic vălul asupra situaţiei. O găsiţi aici http://www.revista-informare.ro/showart.php?id=22&rev=1

            Mi-e destul de greu să adaug celor scrise. Cel puţin în zona pontică situaţie este extrem de bine prezentată.

            Să ne întoarcem la primordialitate. Cultura Europeană, în întregime, atestă existenţa Potopului. Până în acest moment se cunoaşte locul în care Noe a ajuns cu arca lui, pe muntele Ararat. Surprinzător, sau nu, muntele Ararat este situat într-o zonă apropiată de Marea Neagră. Dacă Potopul ar fi venit dinspre Marea Mediterană, zona acoperită de ape ar fi fost enorm de mare. Însă o revărsare a Mării Negre este perfect plauzibilă.

            Creşterea cu 180 m a nivelului Mării Negre este, în sine, o catastrofă pentru aşezările litorale. Închipuiţi-vă o astfel de creştere a nivelului mării acum! Mai mult decât atât, momentul în care apa a trecut prin Bosfor, strâmtoare adâncă de 36 metri, minim, cu o lăţime minimă de 700 metri, poate fi considerat, datorită debitului mare, momentul de naştere al Potopului. Valul uriaş născut a avut capacitatea de a mătura pe o suprafaţă enormă de litoral.           

            Însă această catastrofă nu atestă primordialitatea noastră în zonă, ci arată că în zona Anatoliei de astăzi exista o civilizaţie, că această revărsare a fost îndeajuns de mare încât să dea naştere la mitologie şi, ulterior, la teme religioase atotcuprinzătoare. Marea Neagră nu ne aparţine, iar Potopul nu poate fi exclusiv, al nostru. Dar, în acelaşi timp, nici noi, la rândul nostru, nu putem fi excluşi.

            Al doilea element al primordialităţii este modificarea climei. Cu toată încălzirea globală, este de neconceput ca eliberarea de gheaţă să se producă constant. Prima zonă fertilă transformată din Europe este evident zona care nu a fost acoperită de gheaţă. Vorbim aici despre zona Mării Negre, şi despre Dunăre. Aşezări umane, au existat, în paleolitic, dovadă fiind cel mai bătrân european, Ion de la Anina, însă explozia neolitică se produce în zona Mesopotamiei, ce mai fertilă zonă din acea perioadă. Primele atestări neolitice sunt în jurul anilor 9 000 - 8 000 îHr. Trimiterea de informaţii este lungă şi concentrică: Asia – Lahuradewa, 7000 îHr, Gange 8 000 îHr, Peiligang 7 000 îHr. Spre Europa se răspândeşte cam în acelaşi mod. În 7 000 îHr. este atestată prima civilizaţie neolitică: Cultura Starčevo-Criş. Aceasta este baza de pornire a civilizaţiilor neolitice europene ce se extind succesiv în urma retragerii gheţarilor şi a transformării pământului în zone fertile.

            Ce trebuie remarcat este efervescenţa cu care apar civilizaţii în zona Marea Neagră – Dunăre pe urmele culturii primordiale. Întinderea primei culturi este pe întreg teritoriu, însă în scurt timp apar culturi distincte: Cultura Cucuteni, aproximativ 6 000 îHr, zonal Moldova, Basarabia şi mare parte până la Don, cultura Hamangia, aproximativ 5000 îHr, zona litorală de vest a Mării Negre, Cultura Gumelniţa, aproximativ 4 000 îHr, Muntenia, coborând pe toată zona balcanică până la Marea Egee. Despre aşezarea culturilor şi urmaşii lor în civilizaţie vom scrie în altă parte.

            Cultura Vinča-Turdaş reprezintă, de departe cea mai importantă cultură pentru istoria noastră. Apărută în jurul anului 5 500 îHr. în cadrul acestei culturi se dezvoltă scrierea de la Tărtăria. Dacă în România tăbliţele de la Tărtăria sunt dezavuate ca fiind false, istoriografia mondială le înlătură nu ca fiind false, ci ca fiind reprezentaţii fără vreo legătură cu scrisul. Ni nou despre acest subiect, deşi am mai scris, voi scrie ulterior.

            Bref, se constată existenţa unei culturi iniţiale - Starčevo-Criş, cultură ce ulterior se va dezvolta in alte culturi independente, cam în aceeaşi perioadă de timp: 6 000 – 4 000 îHr.

            Însă aria de extindere a culturilor neolitice înaintează spre nord şi vest în urma retragerii gheţarilor. Cam în perioada de transformare a primei culturi neolitice în zona Mării Negre-Dunăre, anul 5 500 îHr. apar primele aşezări în Europa centrală şi de vest, încheindu-se în anul 3 500 îHr. cu Scoţia.

            Concluzionând, dezvoltarea neolitică în Europa începe în zona Mării Negre-Dunărea, leagănul civilizaţiei europene neolitice fiind în zona locuită actual de către noi. În acest caz primordialitatea ne aparţine în exclusivitate. Lucru de netăgăduit, demonstrat ştiinţific.

            Atunci de ce există o puternică contestare a teoriilor protocroniste? Pare ireal acest lucru, iar totul poate fi pus pe baza unor lucrări de ascundere a adevărului.

            În jurul anului 3 000 îHr., din creuzotul asiatic, pornesc distructiv indo-europenii. Au o capacitate de extindere extrem de mare, reuşind să cucerească atât India, spre est, reuşind să atingă Oceanul Atlantic, spre vest. Caracteristica lor principală este cucerirea şi distrugerea, reuşind ca în 2 000 de ani să asimileze întreaga zonă europeană. Civilizaţia primordială este distrusă în întregime, fiind înlocuită definitiv de noua civilizaţie indo-europeană. Aceasta este cauza principală pentru care se contestă primordialitatea noastră. Civilizaţia neolitică apărută la Starčevo-Criş este ştearsă de pe suprafaţa pământului de indo-europeni ai căror urmaşi, prin traci, suntem. Iar acest lucru este la fel de necontestat.

            Cu toate acestea, extrem de important este continuitatea civilizaţiilor neolitice în corpul indo-europenilor. Numai continuitatea poate genera răspunsul la întrebarea ce ne frământă.