Istoria apocrifa a Romaniei

               Când Nicolae Coci trece Dunărea să se agonisească în Valahia, nu avea să se gândească că este tată de basileu. Aromân din Epir, arbănaşi   după denumirea vremurilor, se stabileşte iniţial la Arbănaşi(Poroişte), cunoscută localitate a valahilor sud dunăreni. Familia sa este o familie nici săracă, nici bogată, cu dorinţă mare de căpătuială. Este de la sine înţeles că se alătură necondiţionat numeroaselor familii venite din sud, indiferent dacă sunt marile familii ale romeilor, din care Cantacuzinii strălucesc, sau ale valahilor.             Unul dintre fii săi este Lupu Coci, tânăr inteligent şi la fel de dornic de căpătuială. Ajuns la vârsta la cer era necesar să îşi facă un viitor, tânărul Lupu Coci se „împământeneşte” solid prin căsătoria cu Teodosia, fiica marelui vornic al Ţării de Jos, boierul pământean Costea Bucioc.   Se înrudeşte prin alianţă astfel şi cu familia Cantacuzinilor prin Iordache Cantacuzino.             Aceste legături de familie îi creează posibil

            Când în 1453 Constantin al XI-lea Paleologul moare cu sabia în mână, este sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit. Însă acest sfârşit este acceptat mult mai târziu. În acele momente grele, romeii nu consideră că sfârşitul imperiului s-a apropiat. În 1204 Constantinopolele fusese cucerit de trupele cruciaţilor, cerându-se Imperiul Latin. În acele momente, curtea imperială fuge la Niceea, formându-se Imperiul Nicenian ce reuşeşte să recucerească cetatea şi, astfel, să restabilească puterea imperială. Şi cu 200 de ani mai târziu, curtea imperială consideră că, în situaţia unei înfrângeri iminente, se pot refugia, pot crea un imperiu în exil şi recuceri ulterior Constantinopolele. Cu toate sfaturile curţii,  Constantin al XI-lea Paleologul hotărăşte să rămână în cetate şi să lupte până la sfârşit. Mai mult decât atât, pierderea cetăţii de către dinastia Anghelos a dus şi la pierderea drepturilor imperiale, iar Constantin XI-lea Paleologul nu doreşte să se întâmple acelaşi lucru ş

              În anul 1453 trupele otomane ale lui Mehmed al II-lea Fatih atacă pentru ultima oară zidurile capitalei lui Constantin cel Mare. Ultima rămăşiţă a imperiului, inima de unde a început să bată creştinismul, este cucerită. Constantin al XI-lea Paleologul moare cu sabia în mână. Este o moarte eroică, demnă de un împărat roman, dar tragică. Imperiul creat de Caesar se năruie sub loviturile ienicerilor. Purpura imperială este amestecată cu sângele plebeilor. Sfânta Sofia, catedrala lui Constantin cel Mare, este transformată în moschee, Imperiul Bizantin dispare definitiv.             Cucerirea Constantinopolelui pare a fi sfârşitul imperiului. Întreaga moştenire este distrusă, Mehmed al II-lea Fatih nepreluând de la bizantini nimic, în conformitate cu tradiţia islamică – tot ceea ce este corect s-a spus, tradiţia noastră este corectă, restul trebuie înlăturat. Aşa încât ienicerii trec prin foc şi sabie Constantinopolele, cu excepţia palatului imperial, păstrat ca reşedinţă a su